Despre carte: 2015 / „...Dierdre stătea întinsă pe burtă, cu fața în iarba umedă și gemea de durere. Încă mai tânjea după aer, plămânii îi ardeau, respira greu și se bucura de fiecare respirație. A reușit să-și întoarcă ușor capul și să privească peste umăr, după care a văzut cu groază că nu mai rămăsese nimic din orașul cândva mare, în afară de mare. Dierdre a observat doar partea cea mai înaltă a clopotniței, care ieșea de câțiva metri, și a fost uimită că odată se ridicase la sute de metri în aer. Și-a coborât fața la pământ, lăsând să o consume durerea a tot ce s-a întâmplat. Nu se putea mișca chiar dacă ar încerca Câteva minute mai târziu, Dierdre dormea, abia în viață, într-un câmp îndepărtat de la marginea lumii. Cumva a reușit să supraviețuiască…»